Monadele si relatiile dintre ele

Conceptul de monada
Termenul “monada” provine din grecescul “monas” care inseamna unitate.
Filozoful Gottfried Wilhelm von Leibniz , parintele “Teoriei monadelor”
(Monadologia) considera ca universul este creat de Dumnezeu conform unei ordini
si unui plan divin care este dinainte cunoscut si respectat de monade.
In conceptia lui Leibniz, monadele sunt unitati simple, fara parti, materiale
sau spirituale, care intra in tot ceea ce este compus,
adica in alcatuirea lumii.
Monadele au inscrise in sine din eternitate ceea ce li se va intampla, sunt
programate ca niste veritabile automate sa execute anumite instructiuni.
Relatiile dintre monade
Insusirea principala a monadei este activitatea perceptiva, iar deosebirea
dintre monade consta in gradul si felul in care fiecare monada isi reprezinta
universul.
In afara de perceptie, monadele mai au si apetitiune, perceptia si
apetitiunea fiind cele doua forme de baza ale activitatii monadei.
Prin apetitiune se intelege actiunea principiului intern care produce
schimbarea, adica trecerea de la o perceptie la alta, in acest fel activitatea perceptiva a monadei fiind continua”
Perceptia si apetitiunea sunt proprii numai substantelor simple, nu si
lucrurilor, care poseda numai miscare.
In functie de gradul si felul perceptiei fiecareia, Leibniz a ierarhizat
monadele intr-un sistem monadologic al naturii care cuprinde trei mari grupe:
a) monadele pure;
b) monadele sufletului;
c) monadele spirituale.
Monadele se deosebesc intre ele prin gradul si felul prin care isi reprezinta
universul, chiar daca, capacitatea perceptiva, proprie tuturor monadelor, nu este
constienta in toate.